Criza pentu criza

La data de 7 septembrie 2008 pe toate posturile de televiziune din lume grila de programe este intrerupta pentru o stire de ultima ora. Doua dintre cele mai mari companii de asigurari americane, Fannie Mae si Freddie Mac, sunt declarate falimentare si trecute in proprietatea guvernului SUA. Aceasta stire este precedata de titlul scris mare: “A inceput CRIZA!”. Toata lumea prevedea acest colaps economic si pur si simplu se astepta acel moment care il va porni. Acest eveniment a reprezentat detonarea unei bombe atomice. A inceput criza economica. Se intrevad vremuri grele. Din moment ce tot ceea ce misca pe lumea aceasta orbiteaza in jurul banului, s-a declansat o reactie in lant de cataclisme. Termenul de criza este asimilat, pe parcursul unui singur an, tuturor domeniilor de interes din lume. A inceput criza politica, morala, sociala, spirituala, fashion-ului etc.

Peste tot in mass-media termenul criza este prezent. Acest lucru atrage cu sine o mare problema pentru societate. Aceea a unei demoralizari in masa. Populatia de pretutindeni este influentata negativ de termenul criza, pur si simplu din punctul de vedere a faptului ca suntem supraexpusi zilnic atitudinii negative impuse de acest termen. Consecintele unei asemenea atitudini negative sunt foarte grave, pentru ca duce la o oboseala cronica vis-à-vis de problemele crizei in sine, acest lucru transformandu-se in scaderea performantei prestate de populatie in toate domeniile in care activeaza.

Oare se poate face ceva din acest punct de vedere? Da, se poate. Este o solutie care, nu ne va scapa de criza, dar ne va putea ajuta sa luptam in fata ei cu pieptul inainte si sa ne sporim sansele de castig in fata ei. Avem nevoie de acel lucru care sa destinda un pic felul in care noi vedem criza. Sa diminuam efectul negativ produs de presiunea mass-media asupra termenului criza.

Exista o solutie foarte la indemana de a schimba felul in care noi privim criza si ne-o putem face mai accesibila pentru a o infrange. Este vorba de parodie. Si de ras. De asta are nevoie populatia, de umor si de zambete. Cum se poate face acest lucru? Foarte simplu, tot prin intermediul mass-media. Avem nevoie de o campanie de destindere a creierelor. Aici vorbim de exemplu, despre reclame si spot-uri video la adresa crizei, de emisiuni de divertisment, de carti de bancuri, orice poate starni un raset. Exista un exemplu de o astfel de campanie parodie, pe care foarte multa lume o cunoaste. Este vorba despre “Atlasul de mitocanie urbana”, creat de catre cei de la Radio Guerilla. Acea campanie a identificat in societate un disconfort creat pentru populatie de catre anumite tipuri de oameni, creand un soi de frustrare si nervozitate fata de acesti oameni. Ce au facut cei de la Guerilla, au facut pe seama lor o catalogare enciclopedica parodica, menita sa starneasca rasul populatiei. Efectul avut de aceasta campanie a fost cel ca populatia afectata pana acum a putut sa se destinda vis-à-vis de frustrarile si disconfortul provocat de acei oameni, reusind sa ii ignore si sa nu mai simta disconfortul produs de ei atat de tare. A ajutat? Da. Este cel mai bun exemplu de o astfel de propaganda. Este un mecanism foarte simplu, care poate fi aplicat si la o scara mult mai mare. Acum, intrebarea este, de unde vin banii. Un lucru e sigur: desi suntem in criza, criza aduce cu sine chelutieli mai mari si investitii substantiale in anumite aspecte, de exemplu cum ar fi promovarea. Nu este imposibil sa gasesti niste sponsori care sa finanteze aceasta campanie, prin intermediul careia sa se promoveze. Exista foamea de promovare, profitam de ea. Cu asemenea fonduri, aceasta campanie poate fi aplicata la nivel national spre exemplu.

Pentru a iesi din criza, avem nevoie de eficienta. Eficienta este rezultatul unei ecuatii foarte complexe, dar in care se afla ca si factor si atitudinea celor care activeaza intr-un domeniu. Din moment ce avem o atitudine negativa, eficienta va scadea si noi avem nevoie de un rezultat pozitiv foarte mare. Aceasta campanie va putea schimba atitudinea fata de criza si o sa avem un aport mult mai mare in lupta contra crizei, daca avem o populatie motivata si destinsa. Buturuga mica rastoarna carul mare. O atitudine pozitiva fata de situatie si mai plina de speranta, creste indirect eficienta. Suntem eficienti, gandim mai repede, punem in practica mai bine, iesim din criza. Cativa pasi firesti. Care pot fi parcursi mult mai usor, daca ne ocupam si de lucrurile marunte, de exemplu, un zambet.

Supradoza de concentrare!

Nota introductiva: articol scris in lipsa drogului.

Vreau! (intravenos!)
Am nevoie! (supradoza!)

Ce ma fac?!

Concentrare. De o vreme incoace am ajuns sa constientizez cat de dependenti suntem, practic, de acest lucru/abilitate/credit bancar sau ce-o fi defapt.

Observ, ca lipsa acestui factor, in ziua de astazi duce la o gramada de probleme si abureli, cum ar fi stresul, monotonia, depresia. Aceasta lipsa ne cauzeaza toate problemele la serviciu, la scoala, deoarece nu mai putem sa ne indeplinim sarcinile cum trebuie, o gramada de chestiuni nerezolvate ducand la o acumulare de probleme tratate superficial, deadline-uri nerespectate, concedieri si corigente, toate aceste repercusiuni acumulandu-se sub forma de stres asupra saracului nostru encefal.
Absenta acestui factor duce, pe de alta parte, privind restul vietii cotidiene, la probleme la nivel de prietenii, relatii, activitati ce te relaxau deobicei, deoarece in lipsa concentrarii si a spiritului de observatie nu putem sa constientizam ca avem nevoie de ceva sa antreneze toate acestea si lasam totul sa treaca pe langa noi, nu ne bucuram de ceea ce ni se intampla si inevitabil se instaleaza monotonia, pentru ca, inconstient, ajungi la un stadiu in care nu mai poti face mai nimic pentru a redresa situatia, decat daca iti recuperezi miraculos toata puterea de concentrare si reusesti sa adopti o atitudine inovativa fata de toate aceste bucatele din viata ta.
In cele mai rele cazuri, dupa neconcentrata mea parere, se ajunge daca lipsa concetrarii este atat de mare incat sa-ti afecteze si locul de munca si viata personala. Atunci ti se pare ca s-a prabusit pamantul sub tine, deoarece privesti in stanga, esecuri, privesti in dreapta, esecuri. Depresia ti se strecoara printre circumvolutiiunile creierului si printre aburii sufletului tau obosit deja. Depresia aduce cu sine, ciudat, constientizarea generala a problemei. Atunci iti dai seama ca ai nevoie de o supradoza de concentrare. Atunci te apuci sa faci chestii care sa rezolve aceasta problema, atunci te apuci sa intrebi in stanga si-n dreapta ce sa faci. Atunci devii disperat. Ajungi un om depresiv si disperat. Totul pentru un lucru ce l-ai scapat printre degete. Ceva atat de banal, usor de intretinut, dar care necesita doar si un pic de atentie.
Dar nu te lasi, cauti in continuare ceva sa-ti redea concentrarea, acea supradoza vitala!
Si is o gramada de metode de a face acest lucru, de exemplu: butonul "New post"...

Taiati-mi mainile!

Taiati-mi mainile!
Inecati-ma in repros!
Ancorati-ma in realitate!
Sufocati-ma cu iubire!
Vedeti-ma inlacrimat!
Staviliti-mi ura...

PS: Si mai am o ultima dorinta...

Nu-mi place!

- Nu-mi place.
- Lasa ma, hai sa-ti zic.
- Taci ma, ce nu intelegi?!

Ce-i cu oamenii astia, dom'le? Pur si simplu nu mai scapi de ei, ii invazie! Ii plin de oameni care is facuti sa te streseze, sa te pisalogeasca, sa-ti respire aerul, bagandu-se in seama si fiind constienti pe deasupra, ca nu esti interesat de subiect.
Peste tot ii intalnesc, la scoala, acasa, pe terasa, sub masa, peste tot! Genul de oameni care cand li se pune pata pe ceva uita de tot si nu te mai lasa nici sa respiri! De exemplu daca au aflat ceva nou, repede se grabesc sa-ti vorbeasca de procaria aia sau daca au ei o problema, uita de limitele pe care le poti indura in a oferi ascultare. Cum se zice, fara limite!
Partea nasoala e ca eu ma intalnesc cu cei care au exces de zel in a te ajuta cu ceva. Cei care vor sa te faca merry-happy-gay, sa fii cu zambetul pana la urechi, atunci cand tu nu poti zambi. Sunt cei care uita chintesenta fericirii, placerii, dorintei. Acel stres cu care se avanta in a te ajuta, pur si simplu ii face sa uite calea simpla spre a rezolva problema, in fond si la urma urmei, numa agravand-o. Nu exista o aceiasi cale simpla pentru toata lumea. Pentru unii ii o bataie pe umar din partea prietenilor, pentru unii ii iesitul la un baschet, pentru altii ii un moment de liniste alaturi pe persoana iubita. Nu stiu, suntem diferiti, nu avem ce face, fiecare cu ale lui.

PS: Stii ce-i si mai naspa? Ca eu scriu articolul asta pentru ca nu stiu care e calea mea. Sau poate nu mi-a fost aratata inca si nu pot sa o desprind din cotidian si sa o personalizez.

O alta zi. Aceiasi problema.

Dimineata te trezesti cu aceiasi durere de cap, atat de obisnuita, ca deja-i parte din tine si iti incepi rutina. Iti incepi ziua ta dedicata plictiselii, o zi speciala din an, doar ii la fel ca restul 364/365.
Plictisit, orice ai face, spalat pe dinti, mancat, fumat, sex, iesit in soare, omorat ore pe ceas intr-un bar, iesit in ploaie, lista continua, ca-i lunga, ca si ziua ta.
Nu mai stii ce sa faci ca sa scapi de atrofierea asta fizica, psihica, sufleteasca etc. Nici macar postatul pe blogu ala idiot ce-l scrii, spatiul tau virtual in care te retrageai fericit, sau nu, ca sa iti asterni ideiile pe o foaie cu extensie *.html, nu te mai satisface.

Urla in tine o voce:

Salveaza-ma, idiotule! Mor!

Degeaba, nu-mi pasa, ca doar sunt plictisit... Ce dracu? Mai aprind o tigara, mai trag un fum, o sting si pe asta, ca ma plictiseste. Apare si-un amic pe terasa aia infecta, isi da drumu la gura, vorbeste in continuu jumate de ora, intre timp revin la tigari, alcool si cafele, aiuritu nici nu-si da seama ca vorbeste singur si ca am numarat toate mustele de pe perete, ii suna telefonu, tre sa plece, Doamne-ti multam! Acum pot sta singur cu plictiseala mea si sa caut remediu pentru boala asta mentala, dar m-am plictisit deja de sportul asta, asa ca lasa.
Plictisul ma oboseste deja, ma misc ca un octogenar pedofil. Cand ajung in casa aprind becu, da-l sting, ca ii luna plina si la plictiseala ajunge lumina selenara si felinarul ratat din fata geamului. Fut doi pumni la calculator, ca poate porneste, mai nou si ala se misca ca mine. Ca si la Noaptea de Inviere, parca se deschid Portile Raiului si apare familiarul, plictisitorul, desktop. Misc soarecul de pe masa cu mana dreapta, cu stanga fumez, pacat ca am si uitat sa-mi aprind tigara de plictiseala, navighez pe juma' de metru patrat de monitor cu o dexteritate de bolnav de Parkinson si dau double-click pe shortcutu' de la blogu asta. Incep sa scriu... Si scriu... Si scriu... Si scriu... Si-am scris... Si-am scris... Si-am scris... Si tot una-i, doar o alta zi. Aceiasi problema.

[Pizda ma-sii!]

Infinite dreams

"Suffocation, waking in a sweat, scared to fall asleep again, in case the dream begins again!"

3:00 AM. Acelasi vis... Acelasi cosmar de-o saptamana... In fiecare noapte te trezesti mai obosit fata de cum te-ai culcat. Ti-e frica sa te mai culci. Pierzi noptiile, bei cafea intr-una, pur si simplu nu mai vrei. Acelasi cosmar, aceleasi ganduri, aceiasi anxietate. Te gandesti, chiar asa sa fie? Chiar asa se intampla? De ce?

"I have an interest, almost craving, but would I like to get to far in?"

Sursa cosmarurilor noastre sa fie rezultatul dorintelor noastre? Sunt o previziune asupra a ceea ce va urma, un avertisment, un indemn adresat constiintei noastre pentru a ne indrepta. Dar de ce sunt visele acestea atat de chinuitoare, de ce ne stranguleaza cu repetitia lor? De vina este lipsa respectului de sine, incercarea de a musamaliza ceea ce esti, falsitatea, frica de a accepta adevarul, minciuna ce meandreaza scurgerea lina a vietii. Vinovat este orgoliul ce te orbeste, ce te face sa nu dai atentie viselor tale de la inceput, condamnandu-ti constiinta la suportarea continua a cosmarurilor, a dezvelirii urateniei lor! Lipsa ta de vointa, falsitatea ta! Toate stau in calea dezrobirii mintii tale! Orgoliul tau te opreste sa-ti accepti problemele, sa le cataloghezi inferioare, sa nu le acorzi importanta, orgoliul nu te lasa sa te preocupi de ele cat sunt inca in stare embrionara, sa le tai de la radacina. Ajungi un ignorant notoriu, lasand problemele sa creasca in jurul tau asemeni unei jungle de mangrove, la un moment dat, sa te incatuseze, ajungand sa te stranga atat de tare incat nu poti sa ajungi la maceta sa le tai! Si totul pentru ce?

"Help me! Help me to find my true self without seeing the future! Save me from torturing myself even within my dreams!"

Si totusi, exista o salvare. Totul depinde de tine, depinde de acel moment de pura sinceritate in care iti recunosti problemele, iti recunosti sinele. Lianele iti vor decorseta corpul, mainile iti vor fi din nou folositoare, mintea limpede, agera, vei avea puterea de a rezolva ceea ce ai lasat dracului mai demult. Si totul pentru o clipa de sinceritate. De sinceritate si respect fata de sine...

"And to return and live again, reincarnate, play the game again and again and again..."

Cosmarurile tale vor incepe sa fie incetosate, totul va fi un sunet in surdina ce se indeparteaza si se indeparteaza si se indeparteaza... Si s-a indepartat, s-a indepartat, s-a indepartat... A disparut...

Later edit: piesa este "Iron Maiden - Infinite dreams"; video-ul a fost sters;

Now try understand

"I don't wanna die, but I ain't keen on living either."

Te sufoci. Nu poti. Pur si simplu nu poti trai asa. Fara sentimente... O corabie in deriva pe marea sufletului. Unde sunt sentimentele? Acea stare de agregare a sufletului de o puritate maxima. Unde sunt? Pe fundul acestei mari. Inecate. Legate de maini si picioare de funii stravezii, infecte. Legate de ganduri. Gandurile ne sufoca sentimentele. De ce sa impaci capra cu varza, sa infuzi cu ratiune ceva atat de simplu si profund ca sentimentele? Aceste stari sufletesti reprezinta frumusetea vietii. Sunt frumoase prin ambiguitatea lor, prin opacitatea lor. Aduc extazul spiritual in interiorul inchisorii trupesti. De ce sa le sufoci prin ganduri? Care-i rostul de a le oferi o transparenta in fata intelectului nostru? Vei avea parte de o sumedenie de concluzii, un dictionar al sentimentelor. Un muzeu cu sentimente impaiate cu ganduri. Niste mortaciuni. Trupul tau va reprezenta in sine un muzeu umplut de aceste mortaciuni. Corabia ta va fi o intruchipare a urateniei sufletului tau! Totul pentru explicatii, justificari, ipoteze si concluzii? Merita sa stirbesti frumusetea sufletului tau pentru atata? Merita sa ai parte de o colectie vasta de sentimente explicitate, dar de care nu te poti bucura?

" 'Cause I got too much life, running through my veins, going to waste."

Iti irosesti viata astfel. Sentimentele vor sari in barci de salvare din corabia sufletului tau, cautand alti capitani pe care sa-i incante, sa-i imbete...